luni, 21 mai 2012

Ajutor Umanitar


Numele meu este Tanase Gianina Camelia, am 35 de ani şi sunt din Galaţi, România.
Sunt profesoară de religie, am o fetiţă de 3 anişori pe nume Maria. Sunt o mămică împlinită şi datorită fetiţei mele am curajul să pot spera în ziua de mâine şi sâ lupt cu necazul care mă încearcă de la vârsta de 10 ani. Am fost diagnosticată cu maladia Lobstein (boala oaselor de sticlă) şi de la 10 ani am avut fracturi multiple, viaţa mea schimbându-se, dintr-o lume de basm, într-o lume a durerii şi a lipsei de speranţă în vindecare.

Medicii pe care i-am consultat au dat negativ din cap atunci când erau întrebaţi de un tratament posibil. Cele mai afectate de maladie mi-au fost picioarele, deşi au fost fracturate de nenumărate ori, nu am renunţat să mă ridic şi să reîncerc să merg, în ciuda durerilor de oase. Bineînţeles că erau momente de bucurie scurtă, când îmi era lumea mai dragă atunci se întâmpla necazul.

In vara anului trecut, pe 29 iulie (2011), am avut o noua fractură la femurul drept care s-a soldat şi cu ruperea tijei pe care o aveam de un an şi jumătate pentru fixarea unei alte fracturi. Datorită deselor intervenţii pe femur şi a schimbării materialelor de osteosinteză osul nu se consolidează şi este puternic demineralizat. 

Din iulie şi până în prezent nu am mai reuşit să merg fără susţinere fiind nevoită să mă pensionez pe caz de boală. Vreau să lupt cu boala şi să duc o viaţă cât de cât normală să-mi reiau activitatea pentru a-mi putea creşte fetiţa.

      Urma în septembrie, anul acesta, să trec printr-o nouă intervenţie pe femur pentru îndreptarea unei erori medicale, costul operatiei depasind 2500 euro, am fost reprogramata pentru luna ianuarie 2013. Pentru un tratament complet am nevoie de 6000 de euro. Insă posibilitaţile mele financiare foarte reduse (pensia de boală, divorţul de soţul meu), fac ca acest vis să fie irealizabil. Speranţa mea este la cei ce mă pot ajuta sa strang banii necesari pentru operatie si recuperare.


Din cauza faptului că mă deplasez foarte greu, rog pe cei care vor dori să facă donaţii să o facă în conturile bancare în lei şi în euro ale mamei mele deschise la Banca Transilvania din Galaţi pe numele Ganea Maria:


In lei: RO04BTRL01801201A60453XX

In euro: RO76BTRL01804201A60453XX

SWIFT: BTRLRO22GLA

Tel. 0721268118